Cupa Dorna Medical la schi alpin și snowboard în zilele de 14 și 15 februarie 2019
februarie 13, 2019
Belodedici a participat la antrenamentul elevilor din Vatra Dornei care se pregătesc intens pentru „Cupa Tymbark Junior”
februarie 21, 2019
Show all

Cupa Dorna Medical la schi alpin și snowboard, adjudecată de un tânăr de 24 de ani! Gabi Todașcă a reușit să ia pentru al doilea an Marele Premiu

Pe 14 și 15 februarie, Vatra Dornei a devenit destinația preferată a iubitorilor de sporturi de iarnă! Timp de două zile, pe Pârtia Veverița s-a desfășurat a patra ediție a Cupei Dorna Medical la schi alpin și snowboard. Competiția a avut loc în cadrul Serbărilor Zăpezii, un eveniment festiv devenit deja tradiție pentru dorneni. Organizatorul, Dorna Medical, și-a propus prin această inițiativă să promoveze sănătatea prin intermediul mișcării.

Sâmbătă,  16 februarie, a avut loc festivitatea de premiere în prezența unui public numeros și a multor oficialități locale, reprezentanți ai instituțiilor publice, locale și județene, și șefi ai instituțiilor descentralizate din zonă.

„Acest proiect, Cupa  Dorna Medical la schi alpin și snowboard, este unul de suflet și de la început ne-am propus să promovăm, prin ceea ce facem, SĂNĂTATEA PRIN SPORT. Și nu am nevoie de statistici pentru a realiza că SCOPUL A FOST ATINS. 162 de concurenți de toate vârstele, de la patru anișori la 67 de primăveri, au concurat în acest an pe Pârtia Veverița”, a subliniat Roman Boca, manager Dorna Medical. Cea mai tânără participantă, Diana Manolache, a împlinit patru ani acum câteva luni, iar seniorul competiției a fost Iuliu Pața, un fost profesor de Educație Fizică și Sport în vârstă de 67 de ani.

Gabriel Todașcă, un tânăr de 25 de ani, a câștigat Marele Premiu, Trofeul Cupei Dorna Medical la schi alpin&snowboard, Ediția a IV-a, 2019! Gabi, care a concurat alături de tatăl lui, a reușit să repete performanța de anul trecut, atunci când și-a adjudecat de asemenea Marele Premiu, în valoare de 1.500 de lei.

Pe lângă diploma și cupe, laureații au primit premii substanțiale în bani. Anul acesta, valoarea totală a premiilor a fost de peste 20.000 de lei.

Evenimentul sportiv a atras de la un an la altul tot mai mulți participanți: în 2015, la prima ediție a Cupei Dorna Medical la schi alpin și snowboard, s-au înscris 102 participanți, pentru ca în acest an, 162 de schiori să lupte pentru cupe și premii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.